Persoane interesate

luni, 27 august 2012

Despre noi

             În micul oraş de pe Someş, locul unde ne trăim noi veacul, ca de altfel în multe alte locuri din lumea aceasta, oamenii fotografiază fel de fel de lucruri. Sunt tot mai mulţi, sunt tot mai tineri şi  au aparate din ce în ce mai bune. Şi probabil, tot mai pricepuţi...
         Unii văd în fotografii simple piedici în calea uitării, piese atât de preţioase în albumele de familie, alţii mijloacele cele mai la îndemână pentru a-şi promova imaginea (e plin Facebook-ul de ele), sunt apoi profesioniştii, puţini, dar foarte buni, şi nu în ultimul rând, pasionaţii, cei care se bucură atunci când au prins un cadru inedit, care caută frumosul, doar pentru că acesta este frumos...
        Era păcat ca toţi aceştia, sau măcar o parte dintre ei, să nu se adune pentru a forma o comunitate. Acesta este primul şi cel mai important scop al fotoclubului nostru: să ne întâlnim, să ne cunoaştem, să ne împărtăşim experienţele, să devenim o familie. Cum alţii au reuşit, avem încredere că şi noi vom reuşi.
       Suntem la început de drum, nu foarte mulţi deocamdată, dar sperăm să-i cooptăm şi pe alţii, în plin proces de organizare şi cu  multe planuri mari, dar perfect realizabile.
       Membrii fondatori ai Fotoclubului Gherla, Luigi Giurgiu, Gheorghe Mişca, Andrei Dumitrescu, Radu Tînţaş, Cristian Lipovan, Ovidiu Nagy, Riti Jozsef Attila, Septimiu Rus, Claudiu Capră şi Ioan Moldovan, vă invită pe acest blog pentru a le vedea lucrările şi vă roagă să-i contactaţi pentru a vă putea înscrie în grup.
                                               
                                                                    Ioan Moldovan
                                                                                                         

3 comentarii:

  1. Mult succes cu acest blog, si nu numai! Abia astept sa vad cat mai multe postari. Ca o idee (ce mi-ar place mie) fiind un blog al fotografilor, e sa se publice cateva date exif ale fotografiilor, asa sa mai invatam cate ceva unul de la altul.
    As participa si eu, dar sint la 200km de Gherla :)
    Spor in toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc eu in numele tuturor, pentru urari:) O sa le comunic propunerea ta, in privinta exif-ului. Daca doresti, putem face o o rubrica dedicata invitatilor si te primim pe blog cu drag:)

      Ștergere
  2. Multumesc mult pt. invitatie, nu'i musai sa faceti rubrica dedicata. Abia daca reusesc sa postez cate ceva pe blogul meu :). Ma gandeam ca era fain sa particip la intalnirile fotografilor, sa mai invat si eu ... dar fiind departe, ma multumesc cu privitul la fotografii.
    Numai bine va doresc!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...